Se zice că, pentru a te vindeca de un amor, ai nevoie de jumătate din timpul cât a durat.

Și, apoi, într-o dimineață, te trezești și vezi că povara trecutului a dispărut ca prin farmec.(Marc Levy, „Te voi revedea”)
Nu știu să se fi făcut studii legate de cum și cât timp ne ia să uităm. Plus că nu știu ce ar putea dovedi un astfel de studiu; suntem atât de diferiți când vine vorba de ce și cum simțim! Poveștile pot fi similare dacă le rezumi la cuvântul central – dragoste. Dar noi, ca oameni, suntem mult mai mult decât un cuvânt.
Iubim diferit, sărutăm diferit, visăm diferit.
Pentru mine perfecțiunea poate fi ceva ce pe tine nici nu te atrage. Omul tău perfect lângă care visezi să-mbătrânești poate să nu fie cu nimic special pentru altcineva. Tocmai asta-i partea frumoasă la dragoste: că există un mic secret pe care-l știm doar noi despre persoana pe care o iubim. Acel ceva pe care-l vedem și despre care nu putem vorbi în așa fel încât să facem un om să fie special pentru întrega lume. Și nici măcar nu ne e necesar lucrul ăsta.
Cât durează să uiți? O săptămână, șapte luni, trei ani…?
Dacă o luăm matematic mai rău de încurcăm. Jumătate din care timp? Cât a durat ce? De la primul sărut, din clipa în care ne-am cunoscut sau din clipa în care ne-am îndrăgostit? Și dacă nu mai știm cât timp a durat de unde știm când va veni ziua aia în care ne vom trezi vindecați? Nu de alta, dar ar trebui să ne punem un memento pe telefon, să nu uităm să sărbătorim.
Nu uiți complet dintr-o dată. Poate că, de fapt, nu uiți niciodată cu totul. Cred că te poți numi vindecat de un amor atunci când amintirile nu-ți mai provoacă durere, ci doar o ușoară nostalgie. Sunt lucruri care nu se uită niciodată: primul sărut, prima noapte de dragoste, primul „te iubesc”, o amintire deosebită despre o persoană.
Uitarea nu poate avea loc dintr-o dată, ca un soi de miracol. Așa cum, copil fiind, ai învățat să mergi sau să vorbești. Te-ai trezit într-o dimineață vorbind perfect fluent? Te-ai ridicat într-o alta din pătuțul tău de copil și ai plecat să alergi înainte de a învăța măcar să mergi?
Uitarea este o călătorie
… ba chiar una de care ar trebui să înveți să te bucuri. Nu e important rezultatul în sine, cât ceea ce înveți. Suferința îți confirmă faptul că ești om și te învață să apreciezi mai mult lucrurile bune care se petrec în viața ta.
Sunt lucruri pe care le înveți din cărți, dar și lucruri care trebuie trăite de tine. Uitarea face parte din a doua categorie.
Nu pot să-ți spun cât va dura, ce vei învața sau cât te tare doare. Tot ce pot să-ți spun este că ai în față o călătorie din care poți învăța și o destinație care promite să te facă fericit(ă).