Sunt femeie.

M-am obișnuit să fiu judecată. M-am obișnuit să fiu invidiată și brand-uita cu tot felul de etichete care se rezumă la cuvântul târfă. O fac bărbații, o fac și femeile. Bărbații o fac din neputință. Femeile inconștient o fac din recunoaștere că sunt mai ieftine, decât ceea ce reprezint eu, însă ele trăiesc cu idea perfecționismului exterior și chiar nu au cum să judece clar.
Dragă femeie, când vorbești despre o altă femeie, când vrei să atașezi de mine o etichetă despre cât de femeie cu moravuri ușoare sunt sau cât de prost sunt îmbrăcată și vai Doamne uite la asta are pe ea Nikita Rinadi și nici măcar nu îi stă. E o recunoaștere a ta cât de prost îmbrăcată ești tu or despre educația ta nici nu vreau să vorbesc. Nu uita eticheta până la urmă bărbatul de lângă tine mi-o va pune.
Un apropo, solidaritatea feminină are istoria ei, însă bărbații când au una dintre voi vă laudă cât de bune sunteți. Noi de ce nu ne-am lăuda una pe alta? (o întrebare deschisă, care lasă loc de rațiune)
Dragă bărbat pentru că nu mă ai și nici nu o să mă ai, știu că îți voi fi o târfă. Dar mai bine rămân o târfă în vorbele tale, decât o laudă expirată în istoriile tale.
Știu că sunt desfăcută bucăți la orice colț. Pentru că lumea devine tot mai rea, obsedată de binele sintetic, extras chimic din răutate.
Stai fără grijă sunt femeie și știu să am grijă de mine și de bărbat. Știu că sunt cele mai bune imaginații ale bărbaților, dar și cele mai urâte cuvinte ale lui pentru care mai bine mă loveai, decât să le aud. Sunt mult mai dureroase și taie în carne vie.
Și mai știi? noi ne naștem cu job-ul acesta. E unul din instinctele noastre primare. Plătim pentru el scump, pentru simplul fapt că suntem femei.
Sunt femeie și sunt independentă. Eu nu sunt femeia din viața bărbaților, dar și mai grav a femeilor care cred cu desăvârșire că în viață tre să fii mamă, o târfă în pat și femeie în stradă. Eu sunt de trei ori femeie, în oricare ambianță nu m-aș afla. Îmi cunosc patul, știu și afară ce mă așteaptă, iar mamă pot să fiu din instinctele pe care le pot învăța.
Sunt femeie deci sunt puternică. Eu câștig lupte în fiecare zi, pentru că odată ce voi câștiga războiul, voi fi o rușinoasă în brațele unui bărbat pur. Nu sunt indiferentă, cum și pietrele nu sunt, plâng atunci când sunt lovită de lecții care mă sting. Dar sunt femeie și pot să am grijă în fața cui cad în genunchi.
Aleg să trăiesc singură, pentru că nu necesit întreținere. Am și diplomă, iar dacă nu o aveam, tot femeie rămâneam a fi. Când mă căsătoresc nu depun CV-ul, când concept o viață nu mi se cer studiile. Sunt femeie, sunt o contradicție pentru toți, mă găsești în tablouri, poezii, războaie. Mă găsești cam peste tot unde toți caută.
În fiecare zi uit câte puțin să plâng, dar mă învăț să obțin. Evit vorbele, dar mă regăsesc în cuvinte simple, aranjate ca pe un puzzle de mine, de el care încearcă să mă curteze. Lupt cu ei și ele, dar mă las îmbrățișată de buze moi.
Sunt femeie și rămân a fi, chiar dacă voi vă transformați în târfele lor. Sunt femeie și nu o obsedată după povești de dragoste, unde ea mânuiește și naște matriarhat impus.
Sunt femeie. Iubesc. Creez. Concep. Zâmbesc. Mai și plâng, doar împreună cu el. Sunt puternică, dar atât de neputincioasă în fața lui. Cad moale în brațele lui. Lumea mă face uitată. În liniște, se aud doar răsuflările noastre. Sunt femeie.