Tu continua sa razi, cât timp voi continua sa cred, sa vreau sa înțeleg, de ce-a murit un vis și-un gând cu flori de mai, înmuiate in sirop de arțar.

și continua sa speri, când nu voi fi mai mult de-o umbra, de-un dor de munte, alungat in alte doruri, mascate de-un miros slab de flori de liliac.
și zâmbește in continuare, când îți amintești de mine, de-un gând despre o ciocolata amăruie, aruncată pe masa, veștejită de-o amintire banala.
dar sa nu plângi niciodată, pentru o amintire vagă, despre un om plin de vise, ce s-au spart intr-o dimineața, și-au dispărut dintr-o data, in vântul rece ce te seaca.
și continua sa trăiești, la fel cum o fac și eu, cu o bucata lipsa in piept și un zâmbet neînțeles, plin de îndoieli și-o speranța calda in piept, care promite vise împlinite, in nopțile veștejite de iarna rece.