🎵【Muzică Creștină】„Omenirea coruptă are nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”
Dumnezeu a devenit trup pentru că obiectul lucrării Sale nu e duhul lui Satana, nici ceva ce nu e în trup, ci omul. Trupul omului a fost corupt de Satana, devenind astfel obiectul lucrării lui Dumnezeu. Locul mântuirii lui Dumnezeu e omul. Omul e-o ființă muritoare, doar trup și sânge, și doar Dumnezeu îl poate mântui. Dumnezeu trebuie să ia trup de om și tot ce e omul pentru a-Și face lucrarea, pentru a obține cel mai bun rezultat. Dumnezeu trebuie să Se îmbrace în trup, pentru că omul este trup și nu poate birui păcatul sau să se lepede de trup. Satana a corupt trupul omului, care este rănit adânc și orbit. Motivul pentru care Dumnezeu vine-n trup e pentru că omul e obiectul mântuirii Sale, iar Satana tulbură lucrarea lui Dumnezeu folosindu-se de trupul omului. Dumnezeu Se luptă cu Satana prin cucerirea omului, în același timp mântuind omul. Astfel, Dumnezeu Însuși trebuie să Se-ntrupeze, pentru a-Și face lucrarea. Satana a corupt trupul, a sălășluit în trupul omului și Dumnezeu trebuie să-l învingă. Pentru a Se lupta cu Satana și a mântui omul, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ și să devină trup. E o lucrare adevărată. Când Dumnezeu lucrează în trup, El, de fapt, Se luptă cu Satana. Lucrarea Sa în tărâmul duhului devine practică, e reală pe pământ, în om. Cel pe care Dumnezeu îl cucerește e omul neascultător, în timp ce în omenire, personificarea lui Satana e învinsă și în cele din urmă cel mântuit e omul. A fost necesar ca Dumnezeu să devină om și să ia carapacea creaturii, să Se lupte cu Satana și să cucerească omenirea. A fost necesar ca Dumnezeu să devină om să salveze omenirea care poartă aceeași carapace exterioară, dar care a fost rănită de Satana. Omul este dușmanul lui Dumnezeu, Acesta trebuie să-l cucerească. Omul este obiectul mântuirii lui Dumnezeu; Dumnezeu trebuie să ia trup și să devină om. În acest fel, lucrarea Lui e mai ușoară. Dumnezeu îl poate înfrânge pe Satana, Dumnezeu poate cuceri omenirea, Dumnezeu, Dumnezeu poate mântui omenirea, mântui omenirea. din „Cuvântul Se arată în trup”
07:05
Cantec crestin „Omenirea coruptă are nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”rupat”
Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
🎵【Muzică Creștină】„Omenirea coruptă are nevoie de mântuirea Dumnezeului întrupat”
Dumnezeu a devenit trup pentru că obiectul lucrării Sale
nu e duhul lui Satana,
nici ceva ce nu e în trup, ci omul.
Trupul omului a fost corupt de Satana,
devenind astfel obiectul lucrării lui Dumnezeu.
Locul mântuirii lui Dumnezeu e omul.
Omul e-o ființă muritoare,
doar trup și sânge,
și doar Dumnezeu îl poate mântui.
Dumnezeu trebuie să ia trup de om
și tot ce e omul
pentru a-Și face lucrarea,
pentru a obține cel mai bun rezultat.
Dumnezeu trebuie să Se îmbrace în trup,
pentru că omul este trup
și nu poate birui păcatul
sau să se lepede de trup.
Satana a corupt trupul omului,
care este rănit adânc și orbit.
Motivul pentru care Dumnezeu vine-n trup
e pentru că omul e obiectul mântuirii Sale,
iar Satana tulbură lucrarea lui Dumnezeu folosindu-se de trupul omului.
Dumnezeu Se luptă cu Satana prin cucerirea omului,
în același timp mântuind omul.
Astfel, Dumnezeu Însuși trebuie să Se-ntrupeze,
pentru a-Și face lucrarea.
Satana a corupt trupul,
a sălășluit în trupul omului
și Dumnezeu trebuie să-l învingă.
Pentru a Se lupta cu Satana și a mântui omul,
Dumnezeu trebuie să vină pe pământ
și să devină trup. E o lucrare adevărată.
Când Dumnezeu lucrează în trup,
El, de fapt, Se luptă cu Satana.
Lucrarea Sa în tărâmul duhului devine practică,
e reală pe pământ, în om.
Cel pe care Dumnezeu îl cucerește e omul neascultător,
în timp ce în omenire,
personificarea lui Satana e învinsă
și în cele din urmă cel mântuit e omul.
A fost necesar ca Dumnezeu să devină om
și să ia carapacea creaturii,
să Se lupte cu Satana
și să cucerească omenirea.
A fost necesar ca Dumnezeu să devină om
să salveze omenirea care poartă aceeași carapace exterioară,
dar care a fost rănită de Satana.
Omul este dușmanul lui Dumnezeu,
Acesta trebuie să-l cucerească.
Omul este obiectul mântuirii lui Dumnezeu;
Dumnezeu trebuie să ia trup și să devină om.
În acest fel, lucrarea Lui e mai ușoară.
Dumnezeu îl poate înfrânge pe Satana,
Dumnezeu poate cuceri omenirea,
Dumnezeu, Dumnezeu poate mântui omenirea, mântui omenirea.
din „Cuvântul Se arată în trup”