Mama

I-am văzut mâinile mamei… muncite și îmbătrânite… Și i-am văzut chipul îngândurat… A fost nevoie să devin femeie pentru a o înțelege pe mama… pentru a înțelege câte frământări interioare are, câte visuri neîmplinite, câte dureri și doruri nespuse. Oare cum a învățat să se pună pe locul doi și cum a învățat să se abandoneze și să trăiască prin alții?
Câtă forță are inima ei, care a suspinat și a plâns pentru mine și pentru toate durerile și nedreptățile la care a fost supusă? Visurile ei au apus, pentru că acum visează visurile mele. Nu își mai dorește nimic pentru ea, ci toate dorințele ei sunt, de fapt, dorințe pentru mine. Se hrănește cu fericirea mea și moare câte puțin de dorul meu și de supărare atunci când vede că sufăr.
Of, mamă, dacă aș fi știut mai devreme, dacă aș fi înțeles mai devreme toate astea! Nu ți-aș mai fi întors spatele când îmi dădeai un sfat, nu te-aș mai fi contrazis și nu aș mai fi ridicat tonul la tine. Nu aș fi spus niciun cuvânt care să îți rănească sufletul atât de fragil!
Ți-aș fi spus cât mai des că te iubesc şi că ești frumoasă. Ţi-aș fi mulțumit pentru fiecare clipă de dăruire şi pentru sacrificiile tale neobosite. M-aș fi plimbat mai mult cu tine și mai puțin cu prietenii mei. Te-aș fi rugat să stai cu mine la masă și te-aș fi servit eu, să simți și tu că ești iubită. Nu te-aș mai fi lăsat să muncești atât și nu aș mai fi cerut atât de multe de la tine! Aș fi făcut tot posibilul să-ți bucur inima, să îți arăt că toate eforturile tale făcute cu atâta iubire îți sunt acum răsplătite cu recunoștință și dragoste! Te iubesc, mama mea minunată!
______
Irina B.