Doamne, in imparatia ta e atit de bine,

Ca l-ai luat pe tatal meu cu tine,
Si nu se mai intoarce inapoi...
Iar noi indurerati privim spre nori.
Si casa noastra s-a facut pustie,
Nu se aude cint, nici veselie
Mamica necajita tot boceste,
Fotografiile cu jale le priveste.
Si ma intreb atunci cu indignare,
Exzista vre-o dreptate oare?
De ce-i atita jale pa pamint?
De ce taticul meu e in mormint?
Ca a trait cu multa demnitate,
Cu modestie si sinceritate
Si si-a iubit familia din plin -
De ce nu a avut el alt destin?!
Doamne...eu doar am vrut sa-ti spun
Ca ai luat un om atit de bun,
Te rog vegheazal, ca sa-i fie bine,
Te rog de iarta-ma pe mine.
Nu stiu dacă mai este viată acolo, după nori, in ceruri, dar stiu sigur ca mai trăiesti in inimile noastre Tată, si fiecare zi aduce o nouă amintire despre tine, despre ochii tai blînzi si vocea caldă, un lucru doar sper, ca acolo unde esti iti este bine , nu stii de durere si auzi rugăciunile noastre care zi de zi se îndreaptă spre tine !