Cu aproape 4 ani în urmă am pășit cu speranță și frică, suspicioasă în noul drum pe care aveam să-l parcurg. Era, pentru mine, o lume nouă pe care, totodată, așteptam să o descopăr și pe care nu am îndrăgit-o de la bun început.Recunosc, au fost zile al naibii de grele, zile în care mă tot întrebam de cât timp mai e nevoie pentru a mă obișnui cu du-te-vină, împachetează-despachetează, valiză-autobuz, autogară, vamă-și-ore-pierdute,control-pașapoarte, Bălți-Iași, vreau-acasă, răbdare, totul-va-fi-bine. Stai și te obișnuiești acasă și gata e timpul de plecare. Și invers. Dar e și al naibii de interesant atunci când vii acasă pentru câteva zile și nici nu-ți scoți toate hainele și lucrurile din valiză,oricum peste 2-3 zile le pui iarăși acolo. Sau cand începi să-ți faci valiza ca să vii acasă cu 3 zile înainte,crezând că timpul va trece mai repede dacă stai cu valiza gata-pregătită lângă pat. Sau atunci când ambele țări ți se asociază diferit. Una cu liniște,persoane faine,familie și miros-de-prăjituri-de-casă,iar alta cu muncă și răbdare,cu număr zilele sau caut persoane pentru suflet. Și mai este și dorul care mereu își face apariția la timpul nepotrivit. Atunci când decizi să te muţi în altă ţară, descoperi încet-încet cât te schimbă o astfel de decizie. Să pleci, să laşi totul în spate, nu e ceva ce poate face oricine. Trebuie să fii altfel şi destul de curajos ca să îţi poţi împacheta viaţa în 2 valize! Tind totuși să cred că toată munca nu a fost în zadar. O să-mi fie dor, recunosc. Iar tu, Iașule, ești fantastic.
Doina Vrînceanu
Scurt despre Iași, despre anii mei de liceu.
Cu aproape 4 ani în urmă am pășit cu speranță și frică, suspicioasă în noul drum pe care aveam să-l parcurg. Era, pentru mine, o lume nouă pe care, totodată, așteptam să o descopăr și pe care nu am îndrăgit-o de la bun început.Recunosc, au fost zile al naibii de grele, zile în care mă tot întrebam de cât timp mai e nevoie pentru a mă obișnui cu du-te-vină, împachetează-despachetează, valiză-autobuz, autogară, vamă-și-ore-pierdute,control-pașapoarte, Bălți-Iași, vreau-acasă, răbdare, totul-va-fi-bine. Stai și te obișnuiești acasă și gata e timpul de plecare. Și invers. Dar e și al naibii de interesant atunci când vii acasă pentru câteva zile și nici nu-ți scoți toate hainele și lucrurile din valiză,oricum peste 2-3 zile le pui iarăși acolo. Sau cand începi să-ți faci valiza ca să vii acasă cu 3 zile înainte,crezând că timpul va trece mai repede dacă stai cu valiza gata-pregătită lângă pat. Sau atunci când ambele țări ți se asociază diferit. Una cu liniște,persoane faine,familie și miros-de-prăjituri-de-casă,iar alta cu muncă și răbdare,cu număr zilele sau caut persoane pentru suflet. Și mai este și dorul care mereu își face apariția la timpul nepotrivit. Atunci când decizi să te muţi în altă ţară, descoperi încet-încet cât te schimbă o astfel de decizie. Să pleci, să laşi totul în spate, nu e ceva ce poate face oricine. Trebuie să fii altfel şi destul de curajos ca să îţi poţi împacheta viaţa în 2 valize! Tind totuși să cred că toată munca nu a fost în zadar. O să-mi fie dor, recunosc. Iar tu, Iașule, ești fantastic.