Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”.

La eveniment a participat și Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, care a subliniat importanța investiției pentru comunitate și pentru patrimoniul cultural al întregii regiuni. „Restaurarea Conacului ‘Russo’ nu este doar o lucrare de construcție, ci o renaștere a memoriei și identității locale, un pas spre dezvoltarea turismului rural și spre consolidarea mândriei comunitare”, a declarat acesta.
Valoarea totală a proiectului a constituit 5,5 milioane lei, iar Conacul „Russo” este primul edificiu de acest tip reabilitat nu doar în raionul Drochia, ci și în întreg Nordul Republicii Moldova.
Proiectul „Fortificarea Complexului Istorico-Arhitectural din satul Măcăreuca prin Restaurarea Conacului Russo” a fost elaborat de AO „Alianța Fermierilor din raionul Drochia” și AO GAL „Galea Dropiei”, în parteneriat cu Primăria comunei Cotova.
Lucrările au inclus schimbarea acoperișului și a tavanului, restaurarea pereților, înlocuirea ușilor, ferestrelor și podelelor, precum și amenajarea spațiului exterior prin plantarea arborilor și arbuștilor decorativi și instalarea a 12 bănci.
Prin această realizare, autoritățile își propun nu doar să salveze un monument de patrimoniu, ci și să îl transforme într-un punct de atracție turistică și culturală, capabil să aducă beneficii economice și sociale comunității din zonă.

Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785715683
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785712611
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785714659
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785714403
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785715427
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785713635
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785713123
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785713379
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785712099
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785712355
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785711843
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785714147
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785713891
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785714915
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785712867
Duminică, 14 septembrie 2025, în satul Măcăreuca, comuna Cotova, raionul Drochia, a avut loc ceremonia de sfințire a Conacului „Russo”, după finalizarea lucrărilor ample de restaurare finanțate prin Programul Național „Satul European”. - 962785715171

Комментарии

Комментариев нет.