Комментарии
- 17 июл 23:18Вы ,кто уебки рашисткие? Молдова идет своим путем,не нравится,чемодан ,в окзал,параша,О болотах переживайте
- 18 июл 17:35
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia R. Moldova de la cinci bărbați, după ce Serviciul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a aflat că ei s-au înrolat benevol într-o unitate militară rusă din stânga Nistrului. Decretul prezidențial a intrat în vigoare pe 17 iulie.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Președinției, Igor Zaharov, procedura de retragere a cetățeniei pentru cele cinci persoane a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în urma unei sesizări din partea SIS. Mai exact, ofițerii SIS au aflat că bărbații s-au înrolat voluntar într-o unitate militară rusă dislocată ilegal în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Legea spune că cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al președintelui Republicii Moldova persoanei care a dobândit-o fraudulos, s-a înrolat benevol în forțe armate străine, a săvârșit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esențiale statului. Retragerea cetățeniei Republicii Moldova persoanei nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului/soției și copiilor ei.
Decretul semnat de președinta Maia Sandu poate fi contestat în instanță de judecată.
Primul moldovean care a rămas fără cetățenie pentru că s-a înrolat în armata rusă și a luptat în Ucraina a fost Dumitru Miron. Acțiunile lui au fost calificate drept „fapte deosebit de grave”, iar decretul prezidențial a fost semnat în 2023.
În același an, președinta i-a retras cetățenia politicianului Alexandr Kalinin, care este anchetat de procurorii moldoveni pentru propaganda războiului și a fost inclus în lista de sancțiuni europene și canadiene pentru acțiuni contra Ucrainei.
- Сб 07:45Igîr, du-te și te pișă măi bețivule rusoporc sovietic putinist. Hați!
- Сб 11:20Asa le zici si copiilor tai cind vorbesti cu ei???Bravo,tata!!!
- Сб 21:22
Ionel Pușcaș
ntdoSorespica 0079f21110i0l fe1f198um1llli2haaf6f 243u5fu6m: ·
Cu asta s-a ocupat Dodon si majoritatea lui parlamentară. Asta ne dorim și după 28 septembrie?
1. Aproape a legiferat prezenta rusă in Transnistria. Flori la mormintele separatiștilor și ocupanților ruși.
2. A legiferat limba rusă ca limbă de comunicare (Curtea Constituțională a anulat).
3. Intenționa să se împrumute de la ruși cu dobânzi și clauze, care ar fi dus la capturarea statului de către guvernul rus.( anulată de Curtea Constituțională).
4. Atacuri frecvente la adresa limbii române și istoriei românilor în școli.
5. A izolat Republica Moldova de România, Ucraina și Uniunea Europeană. Asistența financiară UE suspendată.
6. Insista pe multe falsuri istorice, privind identitatea națională în pofida adevărului istoric și a protestelor celor de la Academia de Științe, Uniunea Scriitorilor și alte uniuni.
7. A promovat constant oameni ai rușilor în funcție, care ulterior s-au dovedit a fi trădători, un exemplu este Gorgan de la șefia Marelui Stat Major al Armatei Naționale, care transmitea secrete și informații agenților FSB. A fost asistat în cadrul campaniilor electorale de către specialiști în propagandă de la Kremlin.
8. A folosit Unitatea Administrativ Găgăuză împotriva Statului Republica Moldova, prin creare de conflicte artificiale, menite să distrugă unitatea statului, contrar prevederilor constituției și jurământului depus.
9. A încercat să-l înduplece pe Plahotniuc, privind federalizarea Republicii Moldova, este video din sediul GBC, are dosar penal deschis.
10. Mai doriți exemple?
- Сб 22:35
Поделиться
<span class="btn__text" style="box-sizing: inherit; margin-left: 4.5px;">Печать
В официальном вестнике законодательства ЕС опубликованы принятые накануне Советом ЕС документы, вводящие 18-й пакет санкций в отношении России.
В публикации содержится, в частности, список российских банков, на которые наложены ограничения, перечень судов так называемого теневого флота, а также физических и юридических лиц, попавших под санкции.
— Евросоюз (@EUinRussia) July 19, 2025️🇪🇺Какие банки будут отключены от системы SWIFT в рамках 18-ого пакета санкций ЕС?
️Т-банк
️Озон Банк
️Финам
️Яндекс Банк
️Банк «Санкт-Петербург»
️Центрокредит
️Дом.рф
️Сургутнефтегазбанк
️Банк «Зенит»
Полный список — по ссылке https://t.co/vLyUmGQO3t
В список из 22 банков, внесенных в санкционный пакет, вошли Т-банк (бывший Тинькофф), Яндекс банк, Ozon банк, а также ипотечный государственный банк "Дом.рф". Как обратило внимание издание "Осторожно, новости", в списке также казанский "Банк 131", который использовался для сбора донатов в Telegram через бот @donate. Его основал предприниматель Дмитрий Еремеев, которого издание The Bell называло инвестором криптовалюты Toncoin, которую пытался выпустить основатель телеграма Павел Дуров. Как пишет "Медиазона", Еремеев заявил, что вышел из капитала банка.
Под ограничения попали 23 российские компании, в том числе Российский фонд прямых инвестиций (РФПИ), а также ряд предприятий, связанных с ВПК. Среди них Новосибирский завод имени Коминтерна, московское ООО "Системотехника", НИИ полупроводниковых приборов, НИИ современных телекоммуникационных технологий из Смоленска, "Химинтехно", "Полихим" и другие. В списке также ряд компаний из третьих стран, в том числе Китая, Гонконга, Турции, ОАЭ, Маврикия и Сингапура, и около 100 танкеров, которые, по данным властей ЕС, участвуют в перевозках российских нефтепродуктов.
- Пн 15:50
Президент Молдовы Майя Санду, находясь в Германии, получила премию имени Рейнхарда Мона за выдающийся вклад в защиту демократии.
Эту награду ей присудили еще в декабре 2024 года, а ее размер составляет 100 000 евро. Большую часть этой суммы Санду решила направить на развитие родного села Рисипень в Фалештском районе. - Вт 09:48
Cristina Ciobanu
Serpnsodothhm421hi7htc9a12ml96mc7u4ta6af261h0l48a11hch9ghf84 ·
Peste 100 de soroceni sancționați pentru corupție electorală. Banii din Rusia i-au costat zeci de mii de lei! Au primit 400 de lei „pentru vot” și au rămas cu amenzi între 18.000 și 37.500 de lei. Așa arată „cadourile” blocului „Victoria-Pobeda”, susținut de Kremlin.
Blocul i-a abandonat, avocații au invocat scuze ridicole: „Am crezut că e donație”, „Nu știu cine mi-a trimis banii”, „E o eroare bancară”...
Judecătorii au respins apărarea. Au existat dovezi clare: transferuri prin PSB Bank din Rusia, autorizații pentru interceptări, rapoarte criminalistice.
Ați crezut că-s prea mulți ca să-i amendeze? Ba da, îi amendează. Pe toți. Și vor plăti. Din greu.
Țara nu se vinde! Nici votul tău, nici viitorul copiilor tăi.
- вчера 09:58
Victor Vornicescu
·
Ia’n-auzi! Plaha e arestat, Platon are “izolare” londoneză, Iv ceban e blocat la hotarul cu România…
Cine, oare, ar mai putea sta în spatele unor voci care chiar în aceste zile debitează părerea că diaspora nu mai percepe PAS-ul ca reprezentând interesele cetățenilor, scade în popularitate și, chipurile, ar putea să se trezească cu “surprize” la toamnă.
Admit că in orice familie mare se mai pot întâmpla bâlbâieli interne, care nu rareori provoacă dezamăgiri. Apar frustrări și nemulțumiri. Pe alocuri, si comunicarea publică mai poate șchiopăta…
Este aproape axiomatic, însă, ca actul de aflare la pârghiile puterii generează rodaj de credibilitate, indiferent despre care formațiune politică ar fi vorba.
Totuși, sunt lovit de un șoc inexplicabil atunci, când nimeni dintre acei, atâta de vocali, nu pune la socoteală “zestrea” debordant de colorată a dezmățului din justiția moldovenească, lăsată PAS-lui drept moștenire de omuleanul cu trompeta, de pșdintele “kremlinovici”si toată șatra lor. Mai adăugați și ploaia torențială de crize, legate chiar din start de pandemia COVID, de invazia hoardelor rusești in Ukraina frățească, care a declanșat fuga din calea războiului a zeci de mii de refugiați în căutarea unui adăpost sigur în țara noastră, crize pe care guvernarea PAS, de-altfel, le-a gestionat onorabil… și - cea mai de preț performanță - a asigurat pace și stabilitate în țară…
Cred ca e o realizare fenomenală și nu vad unde s-ar contura imaginea ca PAS-ul nu mai este perceput ca la început de mandat și scade in popularitate.
Prin urmare, după mine, e un FALS cras și vocile cu pricina manipulează opinia publică.
Am colegi de universitate, prieteni de familie, cunoscuți buni printre moldovenii, stabiliți cu traiul in Washington DC, New York, Boston, Chicago, Toronto, Montréal, Los Angeles, San Francisco, San Diego, Miami, dar și în multe țări europene… port discuții, am schimb permanent de opinii cu ei… n-am auzit pe nimeni (cu excepții minore in rândul celor tumăniți la cap de jigodiile propagandei rusești) să se fi dezamăgit în PAS.
Dimpotrivă, dominantă este părerea ca o majoritate solidă a PAS-ului în viitorul parlament, alături de Președintele Maia Sandu, trebuie să continue misiunea de eliberare a țării de rămășițele regimului sovietic, de hoți si de tâlhari. Exact asta aud de la fiecare și sunt profund convins ca toți cei, care alcătuiesc diaspora moldovenească, se usucă de dorul de acasă, sunt cu drag de țară si nu-și imaginează Moldovioara noastră dacat ca fiind o democrație funcțională, prosperă, integrată totalmente cu acte în regulă in Uniunea Europeană.
A oferi forțelor proeuropene această șansă unică de a smulge la toamnă Moldova din ghearele kremlinului actual este nu doar o datorie. Este o virtute, care implică o profundă conștiință a binelui comun și o voință activă de a-l proteja de dragul celor care de acum încolo, peste ani, vor dezvolta și vor consolida democrația veritabilă în Moldova.
- вчера 13:49
Identitățile lui Vladimir Plahotniuc
Poliția Republicii Moldova a publicat lista actelor găsite la Vladimir Plahotniuc, în timpul perchezițiilor din Grecia:
Carte de identitate- Vanuatu- pe numele AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako
Permis de conducere- România, eliberat la 7 mai 2025- ANTOHE Mihai
Permis de conducere- România, eliberat la 10 februarie 2020- ANTOHE Mihai
Permis de conducere- Ucraina, eliberat la 15 septembrie 2021- TAUSHANZHY Mykhailo
Permis de conducere- Republica Moldova, eliberat la 9 octombrie 2018- PLAHOTNIUC Vladimir
Carte de identitate (fotografie diferită)- România, eliberat la 19 martie 2024- ANTOHE Mihai
Carte de identitate (fotografie diferită)- România, eliberat la 19 martie 2024- ANTOHE Mihai
Pașaport -Vanuatu, eliberat la 9 septembrie 2022- AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako
Pașaport- Irak, eliberat la 15 mai 2018- AL SHAHEEN Fereyduon Shaheen Yako
Pașaport- Federația Rusă, eliberat la 14 aprilie 2021- KIRSANOV Stanislav
Pașaport- Republica Moldova, eliberat la 23 aprilie 2019- PLAHOTNIUC Vladimir
Pașaport- România, eliberat la 9 septembrie 2020- PLAHOTNIUC Vladimir
Pașaport- România, eliberat la 25 februarie 2020- ANTOHE Mihai
Pașaport- Ucraina, eliberat la 20 noiembrie 2019- TAUSHANZHY Mykhailo
Pașaport- Ucraina (intern)- TAUSHANZHY Mykhailo
Pașaport- Republica Moldova, eliberat la 14 iunie 2019- PLAHOTNIUC Vladimir
Permis de conducere- Federația Rusă, eliberat la 18 octombrie 2023- KIRSANOV Stanislav
Carte de identitate- Bulgaria- TAUSHANOV Mihail
Pașaport- Bulgaria, eliberat la 4 iulie 2024- TAUSHANOV Mihail
Pașaport- Federația Rusă, eliberat la 25 ianuarie 2021- TAUSHANOV Mihail
Permis de conducere- Bulgaria, eliberat la 16 ianuarie 2023- TAUSHANOV Mihail
Acte ridicate de la Constantin Țuțu
Carte de identitate- România, eliberat la 5 septembrie 2024- SÎLI Andrie
Carte de identitate- Bulgaria- SILI Andrie
Permis de conducere- România, eliberat la 18 aprilie 2023- SÎLI Andrie
Permis de ședere- Bulgaria- SILI Andrie
Pașaport- România, eliberat la 7 noiembrie 2022- SÎLI Andrie
Alyona Rusu
Граждане Молдовы получают десятки сообщений из Индонезии о Крестном ходе якобы в память о Штефане чел Маре, который организуется всё тем же беглым Шором.
Сборище проводится по благословению митрополита Владимира, однако Молдавская митрополия пока молчит.
Неужели кто-то ещё ведется на всё это и планирует участвововать в этой шняге? Это же клиника!!