Dragostea este cel mai nobil sentiment trăit de

oameni. Prin dragoste învățăm să iubim, să respectăm și să trăim. Din dragoste mai învățăm și să privim oamenii mai frumos, să zâmbim și să fim mai
optimiști, dar tot ea, dragostea ne duce spre suferință, spre lacrimi și
ură. Ce știm noi și nu știu părinții noștri? Nimic. Ce știu părinții
noștri și nu știm noi? Totul. Dar ce învățăm noi la această vîrstă fragilă, este iubirea.
Cel mai frumos sentiment simțit vreodată a fost, este și va fi iubirea.
Dragostea este cea mai frumoasă și melodioasă parte a vieții. Iubim
patria, religia, părinții, neamul, dar ne îndrăgostim cu trup și suflet
de acea persoană cu care ne decidem să trăim tot restul vieții.
Dragostea este cel mai simplu joc jucat vreodată, pentru că a iubi o ora
este animalic, pentru a iubi o zi este omenesc, a iubi o viață este ceva
îngeresc, dar a iubi o viață întreagă pe o singură ființă este divin. Nu
este nevoie de motive pentru a fi îndrăgostit. Ea nici macar nu se
explică în cuvinte, ne vine greu să scrim și să explicăm ceea ce simțim
atunci cînd suntem îndrăgostiți, dar suntem și al naibi de fericiți.
Dragostea este oarbă, cînd iubești pe cineva nu auzi pe nimeni, nu vezi
nici o greșeală a persoanei iubite și ierți totul.
O să inchei acest eseu prin a vă spune că prima dragoste nu se uită, dar
ultima le intrece pe toate si acea ultima dragoste este unica din
vietile noastre.